Interviu original aici.
Mi-e dragă tare. Nu e dintre artiștii cu juma’ de normă. Nu prea are de-a face cu lumea pe care noi o știm. Nu știe nici ea de unde vine și încotro se îndreaptă și nici nu pune mare preț pe altceva decât pe însuși drumul dintre aici și acolo. Sensibilitatea îi dă putere. Vulnerabilitatea îi dă strălucire. Deriva îi arată noi teritorii. Fata merge pe jos într-un Oraș ticsit cu umbre, și cum Noaptea | Pijamalele devin reci, atunci o ia Spre sud, Printre flori și pe După pod. Din când în când ne mai lasă și nouă indicii prin urzeli în muzică, în uleiuri sau în cuvinte, în așa fel încât, poate, să prindem și noi o bucățică din universul ei.
Nume de scenă: Alexandrina www.alexandrina.ro/
Nume de pictoriță: Alexandrina Hristov alexandrinahristov.blogspot.ro/
Nume de poetă: Alexandrina Hristov www.versuri.ro/artist/kefh_alexandrina-hristov.html
Origine: Chișinău, R.Moldova
Albume: Om de lut (2009)
& Flori de spin (2014)
----
Delia: Anul ăsta ai sărbătorit un deceniu de activitate muzicală în România. Chiar ai sărbătorit sau doar s-a împlinit acest termen temporal?
Alexandrina: Orice concert e un eveniment important, o sărbătoare pentru mine.
Încă mai sărbătoresc întâlnirea cu niște oameni extraordinari, muzicieni desăvârșiți cu care cânt pe aceeași scenă de atâția ani și pe care îi iubesc. M-aș bucura să stau mai mult la Timișoara ca să putem repeta. Ne pregătim mult și repetițiile sunt vitale. Acolo se nasc aberațiile muzicale, care nu au legatură cu ceea ce cântăm pentru public. Dacă ne-ar auzi cineva, cred că am pierde tot publicul într-o secundă (râde). La Timișoara mă simt în largul meu. Am cu cine.
Delia: Ce-a fost înainte de cei 10 ani?
Alexandrina: Înainte de cei 10 au fost alții 10. Au fost ani în care am compus, am pictat, am terminat un colegiu și o facultate, am născut un copil, m-am “cheltuit” în stânga și în dreapta și m-am tot căutat.
Delia: De când ai sosit în România ai lansat două albume: "Om de lut" (2009) și Flori de spin (2014). Un album la 5 ani - e bine, e rău, e firesc?
Alexandrina: De e bine, de e rău, ăsta e tempo-ul meu. Doar copilul l-am făcut repede și la timp, restul lucrurilor din viață curg mai lent. Nu fac parte din “showbiz-ul autohton” (mi se pare cea mai urâtă combinație de cuvinte), nu sunt o casă de discuri mainstream care scoate “pe piață” “n'importe quoi”-uri pe bandă rulantă. Dar asta nu înseamnă că nu sunt productivă. Compun întruna. Cu asta respir. Unele piese le cântăm în concerte și le înregistrăm. Altele le mai las la dospit. Nu concurez cu nimeni, nimeni nu mă presează, așa că îmi permit să rămân in slow motion.
Delia: "După Pod", prima piesă de pe următorul album! - e postarea de impact de pe pagina ta de Facebook. Următorul album?! Deci lucrezi. Cu cine? În ce fază se află? Care va fi direcția?
Alexandrina: Direcția e frumoasă, faza e avansată, “lucrez” eu cu mine.
Piesa “După pod” a fost înregistrata în august 2015. A durat ceva mixul și clipul, ca de obicei.
În paralel încropesc două proiecte: un material în limba rusă și altul în română. Aceste două EP-uri conțin câte 5 piese fiecare. Orchestrațiile le fac în calculator, așa că muzica sună ceva mai electronic. Bineînțeles că tragem și instrumente live ulterior. Pe “După pod” am tras eu toate chitările (o paranteză ca să mă laud). Dacă e cazul, vin și baieții mei din trupă cu idei noi ce țin de coloratuar instrumentelor personale.
Alexandrina: Cum nu e secret faptul ca suntem influentați zi de zi de oricine și orice; chiar și un dialog cu vânzătoarea de la aprozar poate să-ți schimbe direcția.
Nu exagerez cu ascultatul muzicilor ce nu-mi aparțin. Sau, dacă se întâmplă, încerc să le fac să intre pe-o ureche și instant să iasă pe alta.
Tocmai din motivul să nu rămân influențată. Cu alte cuvinte, după cum ți-ai dat bine seama, eu mă ascult pe mine. (râde) Și chiar îmi place ceea ce aud, dacă tot “lucrăm” împreună… (râde)
Delia: Într-o lume a glamour-ului și a promovării flamboaiante, te “încăpățânezi” să rămâi sensibilă, să compui și să cânți melodii “mai triste”, să te exprimi poetic și să vezi mai degrabă abstractul și absurdul din jur. E formă de escapism? Sau tocmai ăsta e felul tău de a supraviețui contradicțiilor contemporane?
Alexandrina: Lupt cu mine în fiecare zi ca să devin o insensibilă cu obrazul gros (poate astfel aș primi plăcere să trăiesc în această societate absurdă), dar tot nu reușesc. Tocmai de aceea stau înfipt ascunsă în carapacea mea comodă din care ies rar și prefer nici să nu intre nimeni. Și viata e frumoasă, sunt fericită cu iepurașii mei din cap.
Ne exprimăm într-un fel sau altul în funcție de greutatea și dimensiunea bagajului ce-l purtăm în spate, așa-zisa “cruce”. Și experiențele mele n-au fost unele simple. Au fost grele, m-au strivit, încă mai am inima julită. E o felie groasă de escapism la mijloc, da. Nu mai vreau să fiu la curent chiar cu tot ceea ce se întamplă în exterior. Oricum e absurd și nici nu ține de mine. E mai sănătos așa.
Și pentru că realitatea din exterior este absurdă, cum să nu gândesc și eu abstract și de ce aș lua totul în serios? Realitatea lor nu e realitatea mea. Realitatea mea e simplă, cu visare, nostalgii, plasă de stele pe cerul negru. Motanul nostru cu ochi de muștar și voce soprano lirică, cu care purtăm dialoguri sensibile, iar eu mă înec în ochii lui.
Alexandrina cântă în rusă, română și franceză.
Delia: Că ești poliglotă se aude mai mult în concertele tale, în schimb, pe albume tronează versurile în română. E româna mai “darnică” în ceea ce privește compoziția sau e o alegere personală și asumată?
Alexandrina: Publicul meu, în mare parte, este vorbitor de limba română. De câțiva ani m-am întors la limba rusă în care tind să cred că mă exprim mai bine și ating dimensiuni mult mai adânci. În română îmi pun bariere pentru că mi-e frică să cobor atât de profund, mi se pare că n-o sa fiu înțeleasă. În rusă, nu știu cum, mi se schimbă chiar și diapazonul vocii. Parcă aș fi mai liberă. Cu toată dragostea pentru limba română, rusa e mai “darnică”, dar și mai dramatică. *Eu știu ce au facut comuniștii, dar limba rusă nu are nicio legatură cu comunismul. Sunt apolitică.*
Delia: Despre un traseu internațional are sens să vorbim? Îți stă mintea la așa ceva sau e doar un “laissez-faire”?
Alexandrina: Să vedem ce ne rezervă drumul.
Delia: Biografia ta enunță și “pictorița” Alexandrina Hristov. Muzica ta e o muzică pe care o poți (și) vedea, adică lasă (și) o amprentă vizuală asupra celui/celei care ascultă. Dacă pieselor tale le-ai da culori, care ar fi acelea?
Alexandrina: Toate culorile și formele. Și asta se poate vedea în concertele noastre, prin visual-urile lui Cote.
Delia: Pentru a trăi din artă, cu precădere în România, se impune o reală determinare. În cazul tău muzica a susținut pictura sau invers?
Alexandrina: În cazul meu muzica s-a susținut și singură, când nu aveam atâția oameni pe scenă și în afara ei. Muzica e mai “scumpă”, așa că pictura a susținut-o cum a putut. Nu știu de ce, dar muzica cere investiții și sacrificii mari. S-au scumpit rău sunetele în secolul XXI. Atât producția unui album, cât și producția unui videoclip, a unui concert, sunt investiții mari.
Cu dreapta iei, cu stânga dai.
Delia: Ce muzică îi dai/recomanzi fiicei tale să asculte? Te ascultă? :)
Alexandrina: Serge Gainsbourg. Mă ascultă (râde)
Delia: Știu că ai încheiat de curând un mini-turneu aniversar (10 ani). Ai cântat pentru publicul din București, Iași, Timișoara și Cluj. Care e relația ta cu cei care îți susțin, astfel, proiectele?
Alexandrina: Îmi iubesc publicul și îi mulțumesc că vine să ne vadă/asculte. Pentru noi toți, este important să avem sala plină. Plecăm acasă fericiți. Mulțumim!!!!
Delia: Cea mai recentă următoare ocazie unde te putem vedea live ar fi?
Alexandrina: 15 decembrie, Control Club. Vă invit la mine acasă. ☺
Photo credits: youtube.com, strikeapose.ro
Alexandrina: Lupt cu mine în fiecare zi ca să devin o insensibilă cu obrazul gros (poate astfel aș primi plăcere să trăiesc în această societate absurdă), dar tot nu reușesc. Tocmai de aceea stau înfipt ascunsă în carapacea mea comodă din care ies rar și prefer nici să nu intre nimeni. Și viata e frumoasă, sunt fericită cu iepurașii mei din cap.
Ne exprimăm într-un fel sau altul în funcție de greutatea și dimensiunea bagajului ce-l purtăm în spate, așa-zisa “cruce”. Și experiențele mele n-au fost unele simple. Au fost grele, m-au strivit, încă mai am inima julită. E o felie groasă de escapism la mijloc, da. Nu mai vreau să fiu la curent chiar cu tot ceea ce se întamplă în exterior. Oricum e absurd și nici nu ține de mine. E mai sănătos așa.
Și pentru că realitatea din exterior este absurdă, cum să nu gândesc și eu abstract și de ce aș lua totul în serios? Realitatea lor nu e realitatea mea. Realitatea mea e simplă, cu visare, nostalgii, plasă de stele pe cerul negru. Motanul nostru cu ochi de muștar și voce soprano lirică, cu care purtăm dialoguri sensibile, iar eu mă înec în ochii lui.
Alexandrina cântă în rusă, română și franceză.
Delia: Că ești poliglotă se aude mai mult în concertele tale, în schimb, pe albume tronează versurile în română. E româna mai “darnică” în ceea ce privește compoziția sau e o alegere personală și asumată?
Alexandrina: Publicul meu, în mare parte, este vorbitor de limba română. De câțiva ani m-am întors la limba rusă în care tind să cred că mă exprim mai bine și ating dimensiuni mult mai adânci. În română îmi pun bariere pentru că mi-e frică să cobor atât de profund, mi se pare că n-o sa fiu înțeleasă. În rusă, nu știu cum, mi se schimbă chiar și diapazonul vocii. Parcă aș fi mai liberă. Cu toată dragostea pentru limba română, rusa e mai “darnică”, dar și mai dramatică. *Eu știu ce au facut comuniștii, dar limba rusă nu are nicio legatură cu comunismul. Sunt apolitică.*
Delia: Despre un traseu internațional are sens să vorbim? Îți stă mintea la așa ceva sau e doar un “laissez-faire”?
Alexandrina: Să vedem ce ne rezervă drumul.
Delia: Biografia ta enunță și “pictorița” Alexandrina Hristov. Muzica ta e o muzică pe care o poți (și) vedea, adică lasă (și) o amprentă vizuală asupra celui/celei care ascultă. Dacă pieselor tale le-ai da culori, care ar fi acelea?
Alexandrina: Toate culorile și formele. Și asta se poate vedea în concertele noastre, prin visual-urile lui Cote.
Delia: Pentru a trăi din artă, cu precădere în România, se impune o reală determinare. În cazul tău muzica a susținut pictura sau invers?
Alexandrina: În cazul meu muzica s-a susținut și singură, când nu aveam atâția oameni pe scenă și în afara ei. Muzica e mai “scumpă”, așa că pictura a susținut-o cum a putut. Nu știu de ce, dar muzica cere investiții și sacrificii mari. S-au scumpit rău sunetele în secolul XXI. Atât producția unui album, cât și producția unui videoclip, a unui concert, sunt investiții mari.
Cu dreapta iei, cu stânga dai.
Delia: Ce muzică îi dai/recomanzi fiicei tale să asculte? Te ascultă? :)
Alexandrina: Serge Gainsbourg. Mă ascultă (râde)
Delia: Știu că ai încheiat de curând un mini-turneu aniversar (10 ani). Ai cântat pentru publicul din București, Iași, Timișoara și Cluj. Care e relația ta cu cei care îți susțin, astfel, proiectele?
Alexandrina: Îmi iubesc publicul și îi mulțumesc că vine să ne vadă/asculte. Pentru noi toți, este important să avem sala plină. Plecăm acasă fericiți. Mulțumim!!!!
Delia: Cea mai recentă următoare ocazie unde te putem vedea live ar fi?
Alexandrina: 15 decembrie, Control Club. Vă invit la mine acasă. ☺
Photo credits: youtube.com, strikeapose.ro
No comments:
Post a Comment