Puteti citi articolul in original aici.
1 Care sunt diferentele dintre interpreta si persoana Alexandrina?
Nu fac diferente. Sunt o persoana introvertita. Scena ma ajuta sa-mi gasesc cat de cat echilibrul. Ma arunca usor in cealalta extrema, dar tot nu devin extrovertita 100%. In timpul unui concert, ma scufund in lumea mea, ma teleportez intr-o alta dimensiune in vazul tuturor, cu toata viata mea autobiografica, cu toate visele mele cantate, de nu mai stiu ce se intampla in jur. Dar si in viata de zi cu zi traiesc in lumea mea si nici nu stiu ce-i cu lumea cealalta, din afara. Cand incerc sa aflu ce-i cu ea, ma deprim imediat si-mi ia ceva timp, consum energie sa ma recuperez. Ma influenteaza orice om intalnit, orice informatie primita. Mi-as dori sa pot sa tin piept realitatii exterioare. Imi dau seama ca lumea cealalta, din afara, e de fapt si lumea mea. Dar inca n-am ajuns la acea performanta.
Pe de alta parte, constientizez ca excesul de sensibilitate ma face cu atat mai puternica. Sunt acelasi om si pe scena, si in viata. Muzica ma face mai buna. Fericita.
2. Descrie relatia ta cu muzica in 3 cuvinte.
Iubire vesnica reciproca.
3. Daca te-ai fi oprit asupra unui alt stil muzical, care ar fi fost acesta?
Daca eram o alta persoana, cantam altfel, cu siguranta. Dar acum, in corpul asta, in viata asta, cu experienta asta, fac ce fac, sunt cum sunt, scriu ce simt, cant cum pot.
4. Ce artisti ti-au influentat propria activitate artistica?
Tot ce am ascultat pana acum si-a lasat amprenta, m-a influentat si m-a format. In copilarie si adolescenta ascultam rock rusesc, french pop, dar si romante romanesti, tiganesti si rusesti. Cand fratele meu mai mare se intorcea din America , tot timpul imi aducea muzici de peste ocean, muzici la care nici nu se putea visa pe la noi, in verdele Chisinau. Asa i-am cunoscut pe Tori Amos, Portishead, Shakespear's Sister, etc. In vremurile studentiei ascultam doom metal: Tiamat, My Dying Bride, Paradise Lost, dar si Red Hot, Pink Floyd, Dead Can Dance si diversa muzica experimentala ruseasca din acea perioada. Am trecut armonios si prin perioada pop, clasica, jazz si electro.
5. Daca ar fi sa te intalnesti acum cu Alexandrina de la 14 ani, ce i-ai spune ?
Fetitei de 14 ani… ca o iubesc si ca e minunata. Si ca e pe drumul cel bun, chiar daca nu i se pare…
No comments:
Post a Comment