Alexandrina Hristov - 2 servicii si jumatate Interviu Income Magazine

Pe 31 mai Income Magazine a publicat un interviu cu Alexandrina. Pentru a-l citi in original click aici!

Ai scris versuri. Apoi ai pictat. Cum ai ajuns să cânţi?

Am început să scriu pe la vreo 13 ani, dar nu ară­tam „operele” decât profesoarei mele de limba rusă. O vreme, m-am oprit. Odată cu nașterea fetiţei mele, am reînceput să compun. Ceva s-a schimbat atunci în mine, s-a produs un declic. Cred că am înţeles că viaţa mea este alta și am reacţionat. Multe piese scrise în perioada aia se regăsesc pe primul album. Să cânt am ajuns printr-o întâmplare, în timpul filmărilor pentru Trois femmes de Moldavie, când am înregistrat cele trei piese care apar pe coloana sonoră. Cu pictura lucrurile stau puţin altfel – tatăl meu este pictor, el m-a iniţiat în lumea culorilor și m-a încurajat să mă exprim și în acest mod.

Ce vroiai, totuși, să devii, când erai mică?

Aș fi vrut să mă fac mai multe – pictori­ţă, balerină, dar să fiu cântăreaţă pe o scenă, asta mi se părea impo­sibil. Nu că nu mi‑aș fi dorit, dar până la nașterea Valentinei cântam doar pentru mine, când rămâneam singură acasă. Am fost o fire foarte introver­tită. Apoi am fost în­curajată de cei din jur că e bine ceea ce fac și lucrurile au început să curgă. Mai greu, cred eu, dar…

Cum te-ai descurcat atunci la primul concert?

Primul concert a fost la Café Deko și a fost ceva de groază - îmi tremurau degetele, genunchii, uitam versuri, uitam acorduri. Erau 150 de oameni în cafenea și mi se păreau foarte mulţi.

Până la urmă, crezi că tu ţi-ai ales drumul sau te-a ales el pe tine?

Cred că dintotdeauna mi-am dorit asta, numai că nu credeam că se poate. Mi se părea ceva foarte greu de realizat – să cânți pe scenă, să întreţii o atmosferă, să aprinzi mulţimea, să ajungi să cânte oamenii cu tine. Nu mi-am făcut niciodată alte griji, de natură financiară, eram și foarte tânără când a început totul.

Meserie - un cuvânt enervant

Au fost momente când erai gata să clachezi?

Au fost și din astea. Când a apărut Valentina, eram studentă în anul al doilea și mergeam la cursuri cu ea în braţe, la propriu. Sunt momente în care ţi se pare că nu mai vezi clar ce se întâmplă cu tine. Trebuie să ai răbdare. Publicul crește mereu. Ultimul concert de la Iași nu se compară cu primul concert de la Iași. În orașele mari vin într-adevăr mai mulţi oameni, dar și în orașele mici vine lume să mă audă cântând. La ultimul concert de la Brașov a venit o fată și mi-a dăruit un medalion fluture cu ceas în mijloc. Colecţionez multe amintiri de la concerte, s-au adunat deja câteva, poate la un moment dat le voi expune. Oamenii îmi scriu și scrisori, îmi scriu poezii, în speranţa că le voi folosi în cântecele mele, sau pur și simplu e modul lor de a-mi mulţumi.

Știu că ai foarte multe concerte și în străinătatate.

S-ar putea și mai multe. Oamenii care organizează concerte sau festivaluri mă contactează – mai nou am și un impresar care se ocupă de partea asta. Concertele din afara ţării nu sunt mai profitabile, dar dau bine la imagine. În afara ţării, onorariul este fix pentru că publicul nu se compară cu cel de aici. Ultimul concert a fost la Londra, pe 18 aprilie. Am avut și niște elemente vizuale foarte frumoase făcute de Cristian Luchian, un artist vizual din Cluj stabilit acolo. Ca să vezi cum e viaţa: l-am cunoscut abia acum și am aflat că avem atâţia prieteni comuni.

Ce talent îţi moștenește Valentina?

Valentinei îi place și pictura și muzica, dar este o altfel de persoană comparativ cu mine, este mult mai pragmatică, bine calculată. E o altă generaţie, foarte matură.

Ce te inspiră și ce nu-ţi place?

Nu mă inspiră ceva în mod deosebit, depinde de starea în care mă găsesc. Sursa poate fi orice: un copil, o femeie, un avion. Mă enervează cuvântul meserie. Ce înseamnă asta? Trebuie să faci ce-ţi place, ce poţi să faci bine. La job mergi de dimineaţă și stai până seara, dar poţi să fii cu sufletul în alte părţi.

Troc cu rochiile de scenă

Cum a fost perioada în care ai lucrat în publicitate?

În publicitate am lucrat trei luni, acolo am învăţat photoshopul, făceam etichete pentru vinuri, pentru lapte, prelucram imagini pentru reviste. Prima perioadă, când învăţam de fapt, mi s-a părut interesantă. Soţul meu îmi dădea explicaţii prin telefon. Dar nu era ceea ce căutam și am plecat. Mie îmi place să dorm, să nu depind de nimeni. Am lucrat și la o revista pentru femei, pentru mirese. Dar toate aceste
experienţe mi-au prins bine, acum îmi prelucrez singură pozele, îmi fac singură afișele.

Ce artiști admiri?

Îmi plac mulţi artiști. Mai nou, îmi place foarte mult Carla Bruni, are o voce caldă, satinată.

Cine se ocupă de apariţiile tale scenice?

Prietena mea, Claudia Castrase, îmi concepe vestimentaţia de pe scenă. Eu îi spun ce vreau, iar ea vine cu soluţii. La început plăteam rochiile – costa cam 500 de lei una, dar acum facem un fel de troc artistic – eu îi dau tablouri, iar ea îmi face haine. Oricum, după concerte nu mai ai ce să faci cu rochiile, fiind făcute strict pentru momentul artistic, nu sunt de toată ziua. Eu cred că poţi face lucruri frumoase și cu bani puţini, contează modul în care combini piesele, cum le personalizezi, cum le transmiţi viaţă. De exemplu, mie îmi plac foarte tare accesoriile Pylones

Se poate trăi din artă

Ce recomandări ai pentru un artist la început de drum?

Să creadă în el și să muncească. Și să nu renunţe la primul hop. Nici la al doilea.

Cum sună viitorul pentru Alexandrina?

Sună melodios, cu influenţe ambientale. Pentru perioada următoare, în afară de album, mai pregătesc o expoziţie, cum­va legată de acesta. Vor fi imagini din povestea melodiilor, practic un album ilustrat


Ce te relaxează?

După munca de studio, epuizantă, repetitivă – sunt săptămâni în care stai închis de la 11 la 9 seara și alt­ceva nu faci, în afara de a înregistra, asculta, potrivi - simt nevoia de natură, acolo îmi reîncarc bateriile. Eu înregistrez la Timișoara și pe drumul de întoarcere am descoperit de curând o pensiune la Băile Herculane, între munţi, unde au o piscină afară cu apă rece și una înăuntru cu apă fierbinte. Și fac ture de „șoc”: din apă fierbinte în apă rece - în câteva ore sunt nou-nouţă.

Este arta un business profitabil în România?

Dacă te referi la faptul că poţi trăi exclusiv din asta, atunci răspunsul este da, eu fac asta.


LA BANI MĂRUNŢI

Stilul costă

„Investesc tot timpul în imaginea mea, tot ceea ce fac se reflectă în modul în care sunt percepută. Albumul pe care-l înregistrez costă. La fel și studioul și oamenii. În funcţie de posibilităţile sălii, cânt ori singură, în formula pian-voce, ori cu trupa. Am ales să am un anu­mit tip de apariţie, să cânt live și asta costă. Te costă de la închi­rierea sălii, la lumini, sunetiști, iar pe acestea le plătești singur, din banii din concerte.”

Lumina costă

„Ultimul concert pe care l-am susţinut pe Lipscani, la Sala Rap­sodia, unde am avut și o trupă de actori care au făcut pantomimă pe fundal, a costat ceva. Chiria unei săli mari, de teatru, spre exemplu, ajunge la 1.000 de euro/eveni­ment, instrumentiștii, în funcţie de câţi sunt, pot ajunge la 200 euro/ concert. Apoi, dacă sunt lumini în sală, plătești doar tehnicia­nul de lumini, iar dacă nu, plătești și luminile. La sfârșit, când vezi lista cu toate cheltu­ielile, te iei cu mâinile de cap – unde s-au dus banii? E ușor dureros, mai ales că tu, ca artist, rămâi cu foarte puţin.”

Și uneori mai ieși și-n minus

„Un impresar pe partea de organizare îţi salvea­ză mult timp. Concerte­le din ţară le organizez în felul următor – toate încasările vin la mine și de acolo deduc cheltuielile. Nu merg pe onorariul fix, deoarece în unele condiţii nu te ajută, iar organizatori­lor li se pare mare. S-a întâmplat să ies în mi­nus la unele concerte, nu de multe ori, dar am păţit-o. N-ai ce să faci, mergi mai departe și speri ca data viitoare să vină mai multă lume.”