Articolul original il gasiti aici.
Alexandrina Hristov este misterioasă, îndrăgostită, nocturnă, artistă până în măduva oaselor, fidelă publicului ei şi unui stil inconfundabil, adus de la Chişinău, care rămâne atipic în agitaţia Bucureştilor.
Fotografii: Oltin Dogaru
Oraşul nostru e distrus, nu avem unde merge. (...) Ne rămân doar umbre.(...) Sfântă Mandragora, tu mai crezi în Crăciunul fericit? (...) Am înţeles târziu cum începutul e sfârşit. (...) Ce îţi doreşti mai mult de-atât? Asta-i Alexandrina. Cântă, compune, scrie versuri, pictează, se plimbă prin ploaie, cum îmi spusese prima dată când i-am luat un interviu, în urmă cu câţiva ani. Atunci, îşi purta părul scurt, într-o tunsoare bob. Acum, are părul lung, dar la fel de negru, poartă rochii vaporoase sau cu bretele din sfori, vocea ei tot mai păstrează influenţele ruseşti, încă se promovează pe Facebook şi pe My Space, nu are un impresar, iar clipurile ei nu sunt difuzate pe posturile TV. Chiar şi aşa, oamenii îi ştiu piesele – Fata merge pe jos, Printre flori, Avionul de aur, Spre sud...
Primul ei album, Om de lut, apărut în aprilie 2009, a dispărut rapid de pe rafturile de la Cărtureşti. Dar Alexandrina nu s-a grăbit. Al doilea album, care se va numi simplu Alexandrina, va fi lansat abia în această toamnă, cel mai probabil pe 11 noiembrie, la Sala Palatului. Încă mai înregistrează, într-un
studio din Timişoara.
Alexandrina Hristov s-a născut pe 5 mai 1978, la Chişinău. Copilăria ei, aşa cum ţi-o povesteşte la o cafea, are un farmec aparte. Tatăl ei, Victor Hristov, este pictor şi Alexandrina şi-a petrecut multe ore în atelierul lui, acolo unde obişnuia să îi „refacă” tablourile.
Un flash din copilărie: „Stau pe un scaun în atelierul tatei. Tavanul e înalt, e cald, eu în chiloţei albi. Am cinci ani. Ambii genunchi juliţi şi coloraţi în verde de briliant. Bretonul intră în ochi, mă încrunt. Izbitor şi special miroase atelierul. Dizolvant şi ulei. Aşa miroase şi tata când vine acasă.”
Mergea la o grădiniţă aflată chiar în curtea blocului în care a copilărit, din cartierul Telecentru. Şi mama ei o striga de la etajul opt: „Alexandrina, hai acasă!”. Acasă era înconjurată de culori şi nimeni nu-i interzicea să picteze pereţii. Astăzi are un atelier deasupra clubului Control din Bucureşti şi îşi vinde online (alexandrinahristov.blogspot.ro) tablourile, în special chipuri feminine, cu nume ca Insomnia, Pink Martina, Anisia, Maria sau Singing Unicorn. Alteori, sunt doar iniţiale. S sau O. Alexandrina spunea într-un interviu că în toate aceste tablouri ar fi chiar ea, dar multe sunt inspirate de prietenele ei. Se întâlnesc la o cafea, le face fotografii, apoi le pictează. Altele sunt doar imaginaţie. I se pare evident care sunt fictive şi care sunt inspirate de fiinţe reale, pot fi diferenţiate după maniera de stilizare. Poate picta şi trei tablouri într-o noapte, dar are şi lucrări care aşteaptă de ani buni să fie terminate. La sfârşitul anului trecut, Palatul Parlamentului din Bucureşti a găzduit o expoziţie comună Alexandrina şi Victor Hristov.
Citeste continuarea in Revista nr. 104, septembrie2013Fotografii: Oltin Dogaru
Oraşul nostru e distrus, nu avem unde merge. (...) Ne rămân doar umbre.(...) Sfântă Mandragora, tu mai crezi în Crăciunul fericit? (...) Am înţeles târziu cum începutul e sfârşit. (...) Ce îţi doreşti mai mult de-atât? Asta-i Alexandrina. Cântă, compune, scrie versuri, pictează, se plimbă prin ploaie, cum îmi spusese prima dată când i-am luat un interviu, în urmă cu câţiva ani. Atunci, îşi purta părul scurt, într-o tunsoare bob. Acum, are părul lung, dar la fel de negru, poartă rochii vaporoase sau cu bretele din sfori, vocea ei tot mai păstrează influenţele ruseşti, încă se promovează pe Facebook şi pe My Space, nu are un impresar, iar clipurile ei nu sunt difuzate pe posturile TV. Chiar şi aşa, oamenii îi ştiu piesele – Fata merge pe jos, Printre flori, Avionul de aur, Spre sud...
Primul ei album, Om de lut, apărut în aprilie 2009, a dispărut rapid de pe rafturile de la Cărtureşti. Dar Alexandrina nu s-a grăbit. Al doilea album, care se va numi simplu Alexandrina, va fi lansat abia în această toamnă, cel mai probabil pe 11 noiembrie, la Sala Palatului. Încă mai înregistrează, într-un
studio din Timişoara.
Alexandrina Hristov s-a născut pe 5 mai 1978, la Chişinău. Copilăria ei, aşa cum ţi-o povesteşte la o cafea, are un farmec aparte. Tatăl ei, Victor Hristov, este pictor şi Alexandrina şi-a petrecut multe ore în atelierul lui, acolo unde obişnuia să îi „refacă” tablourile.
Un flash din copilărie: „Stau pe un scaun în atelierul tatei. Tavanul e înalt, e cald, eu în chiloţei albi. Am cinci ani. Ambii genunchi juliţi şi coloraţi în verde de briliant. Bretonul intră în ochi, mă încrunt. Izbitor şi special miroase atelierul. Dizolvant şi ulei. Aşa miroase şi tata când vine acasă.”
Mergea la o grădiniţă aflată chiar în curtea blocului în care a copilărit, din cartierul Telecentru. Şi mama ei o striga de la etajul opt: „Alexandrina, hai acasă!”. Acasă era înconjurată de culori şi nimeni nu-i interzicea să picteze pereţii. Astăzi are un atelier deasupra clubului Control din Bucureşti şi îşi vinde online (alexandrinahristov.blogspot.ro) tablourile, în special chipuri feminine, cu nume ca Insomnia, Pink Martina, Anisia, Maria sau Singing Unicorn. Alteori, sunt doar iniţiale. S sau O. Alexandrina spunea într-un interviu că în toate aceste tablouri ar fi chiar ea, dar multe sunt inspirate de prietenele ei. Se întâlnesc la o cafea, le face fotografii, apoi le pictează. Altele sunt doar imaginaţie. I se pare evident care sunt fictive şi care sunt inspirate de fiinţe reale, pot fi diferenţiate după maniera de stilizare. Poate picta şi trei tablouri într-o noapte, dar are şi lucrări care aşteaptă de ani buni să fie terminate. La sfârşitul anului trecut, Palatul Parlamentului din Bucureşti a găzduit o expoziţie comună Alexandrina şi Victor Hristov.
Saptamana aceasta voi posta intreg articolul :)
No comments:
Post a Comment